unui cântec
Originea
Totul a început
cu un cântec.
„Haide să vă povestesc despre un proiect de la universitate!", ne-a spus Natty într-o zi.
Așezat la pian, Natty a început să cânte piesa pe care a compus-o împreună cu o colegă, dedicată copiilor din secția de oncologie. A fost prima oară când am aflat despre muzicoterapie.
Acel cântec a fost o mică sămânță așezată adânc în inima familiei noastre. Între timp, sămânța a prins rădăcini și a crescut. Astăzi, ea s-a transformat într-un proiect menit să dăruiască bunătate, profesionalism și compasiune.
Asociația „E DARul lui Natty" s-a născut în mijlocul durerii și al frângerii — plecarea lui Natty dintre noi. Ghidați de credință, am ales să nu lăsăm această suferință să fie un capăt de drum, ci să o transformăm într-un izvor de bine.
În mijlocul durerii noastre, am înțeles că nicio familie nu ar trebui să poarte singură povara unei pierderi. Și astfel am ales să spunem „Da!" atunci când s-a deschis oportunitatea de a construi Hana Hospice.



