design-responsive

Cred că și tu ai auzit măcar o dată despre design-ul resposive și nu ai știut despe ce este vorba. Am putea spune că un web design resposive are capacitatea să-și adapteze de fiecare dată toate layout-urile paginilor în funcție de mediul de vizionare. Mai exact, un site se va vedea la fel de bine atât de pe PC, laptop, tabletă, telefon etc, asta însemnând că nu va suferi degradări mari, iar utilizatorii vor fi satisfăcuți de experiența lor pe acel website.

Acest concept  și-a făcut apariția în anul 2010, fiind inventat de către Ethan Marcotte și introdus în articolul său de pe AlistApart. Cu toate acestea, Resposive Design-ul și-a câștigat popularitatea în ultimii doi ani, odată cu dezvoltarea acerbă a Internetului. Un al factor a reprezentat și importanța experienței utilizatorilor de pe dispozitivele mobile.

Citește și Sfaturi de web design pentru site-ul tău!

În sine, Design-ul Resposive are la baza sa 3 lucruri esențiale:

  • Media queries sau interogările media sunt un proces eficient. Prin el proprietățile CSS sunt încărcate în funcție de rezoluție. Pentru că website-ul recunoaște tipul de dispozitiv de pe care este accesat, se vor încărca proprietățile CSS pentru acesta.
  • Imaginile flexibile se pot modifica în lățime sau înălțime în funcție de grid. Cel mai bine este să salvăm aceste imagini pe server sub mai multe dimensiuni. La accesare se va încărca dimensiunea potrivită pentru dispozitivul folosit.
  • Gridurile fluide se pot adapta la o serie foarte mare de rezoluții. Ele se bazează pe calcularea proporțiilor, astfel încât au posibilitatea să se modifice în funcție de rezoluție. Măsurarea se face în procente sau unități relative și nu în pixeli.

Acest tip de design, Design-ul Responsive, îți poate aduce foarte multe avantaje, printre care accesibilitatea, simple sharing-ul și nu în ultimul rând, o experiență foarte bună de navigare pe site pentru clienții tăi.

Author

Maria

Hello! Sunt Maria, am 21 de ani și sunt studentă la Comunicare și Relații Publice, UAIC, Iași. Sunt o persoană foarte curioasă și sunt pasionată de copywriting, Social Media și publicitate.